Antropologie

Forma: invatamant la zi cu frecventa
Durata: 2 ani (120 credite ECTS)
Coordonator program: Bogdan Iancu (bogdan.iancu@politice.ro)

DESCRIERE

Masterul de Antropologie, fondat în anul 2000 de profesorul Vintilă Mihăilescu și cel mai longeviv la nivel național, pune un accent deosebit pe componenta practică, pe realizarea de către masteranzi / masterande a unor cercetări empirice proprii în domeniile de interes ale antropologiei. Astfel, de la un prim curs de metodologie care asigură “intrarea în teren” şi până la stagiile de practică de specialitate asigurate de master, studenţii și studentele vor fi permanent îndrumaţi în iniţierea şi realizarea unor investigaţii de teren.
Masterul de Antropologie oferă competenţe avansate în abordarea componentelor culturale ale activităţilor umane și în analiza calitativă, de la etnografii cu componentă socială la studiile de consum cultural și de piaţă. De asemenea, masterul oferă competenţe în analizele comparative şi trans-culturale, tot mai necesare în contextul globalizării. Pe de o parte masterul deschide drumul către o carieră academică în domeniul specific al antropologiei. Pe de altă parte, oferă competenţe complementare extrem de utile unor domenii profesionale foarte diverse, de la urbanism la medicină şi de la economie și jurnalism la administraţie şi politici publice. Procesul de predare se bazează pe bibliografie de specialitate actualizată și validată internațional. Un număr important de absolvenţi ai acestui master lucrează în prezent în domenii diferite precum studii urbane, dezvoltare locală şi regională, management cultural, marketing, publicitate etc.

CUI SE ADRESEAZĂ PROGRAMUL?

Absolvenţilor facultăţilor de ştiinţe sociale şi umaniste, precum și absolvenților altor specializări, conexe sau nu, care manifestă interes pentru antropologia socială și culturală.

CURSURI

  • Introducere în discursul antropologic
  • Practica etnografică
  • Limbă, cultură și interacțiune socială
  • Antropologie economică
  • Teritoriu și politici ale spațiului
  • Antropologie politică
  • Antropologia alimentaţiei
  • Antropologia rudeniei
  • Antropologie cognitivă
  • Antropologia corpului
  • Cultură materială
  • Antropologie vizuală
  • Metode de elaborarea lucrării de dizertație
  • Seminar de cercetare aplicată
  • Practică de teren

PERIOADA DE ÎNSCRIERE LA CONCURS

http://admitere.snspa.ro/admitere/calendar/masterat/

INFORMATII SUPLIMENTARE

Site: http://masterantropologiesnspa.wordpress.com/
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/masterantropologiesnspa/
Telefon 021/318 08 58
Lect. univ. dr. Bogdan IANCU, email: bogdan.iancu@politice.ro

Pentru a participa la concursul de admitere este necesară elaborarea și încărcarea pe site a unei scurte scrisori de intenție/motivare (care să documenteze motivația candidatului / candidatei și interesul pentru tematica programului de studiu) și susținerea acesteia în cadrul unui interviu care se va desfășura online.

Condițiile specifice pentru redactarea scrisorii (aceasta trebuie să conțină):

  • detalii despre motivația alegerii domeniului de studiu Științe Politice sau Sociologie / a programului de studiu ales ca primă opțiune;
  • detalii despre interesele de studiu și/sau experiența profesională a candidatului;
  • enunțarea unui subiect de cercetare relevant pentru tematica programului de studiu ales ca primă opțiune;
  • așteptările candidatului cu privire la programul masteral ales ca primă opțiune.

Pentru redactarea scrisorii de motivare/intenție puteți utiliza acest model. Dimensiunea scrisorii nu trebuie să depășească 1000 de cuvinte și vă rugăm să inserați la final CV-ul dvs.
Interviu online: mai exact, interviul presupune susținerea scrisorii de motivare/intenție.

PASI UTILI PENTRU ADMITEREA LA MASTERATELE FSP

  1. Accesati http://admitere.snspa.ro/inscriere-online-la-snspa/ pentru a va crea contul de utilizator necesar.
  2. Completati (toate detaliile necesare sunt oferite in Ghidul primit pe email la confirmarea contului) paginile contului dumneavoastra si oferiti toate informatiile care va sunt solicitate. Platforma este intuitiva si veti fi in cel mai scurt timp o candidata sau un candidat valoros la programul masteral dorit! Accesarea sectiunii Utile va poate oferi raspunsuri la intrebarile care apar frecvent.
  3. Pentru intrebari punctuale despre admiterea la programele de masterat ale FSP, va rugam sa ne scrieti la adresa: secretariat@politice.ro.