Rezultatele concursului de admitere la studii de masterat sesiunea iulie 2021

Candidații înscriși online au fost admiși pe locurile de buget și cu taxă, în limita locurilor prezentate în oferta educațională pentru anul universitar 2021-2022, în ordinea strict descrescătoare a mediilor.

Înmatricularea candidaților admiși

Informații pentru candidații declarați admiși pe locurile de la buget.
În perioada 28–29 iulie 2021, candidații declarați admiși pe locuri de buget, la programele de masterat ale Facultății de Științe Politice, trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși, prin depunerea următoarelor documente la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A):

  • fișa de înscriere (semnată),
  • diploma de licență/adeverința de licență (pentru promoția 2021) în original sau Atestatul de echivalare a studiilor, în original*,
  • contractul de studii, completat și semnat în două exemplare (disponibil pentru descărcare și printare aici),
  • 2 fotografii tip buletin (pentru carnetul și legitimația de student),
  • certificatul de naștere (copie),
  • cartea de identitate (copie),certificatul de căsătorie (copie) – dacă e cazul,
  • dovada plății taxei de înmatriculare (100 lei), achitată în contul facultății. Detaliile plății, aici.

*Atenție! Candidații admiși pe locurile de buget, absolvenți ai SNSPA, promoția 2021, care nu și-au ridicat adeverința de licență în original, confirmă locul ocupat prin depunerea documentelor solicitate în perioada de înmatriculare, fără adeverința de licență în original, urmând ca aceasta să fie păstrată/transferată la secretariatul facultății la care se înmatriculează.

Candidații admiși se vor prezenta la secretariatul facultății conform unei programări, prin completarea unui formular disponibil aici.
În cazul în care, în perioada menționată 28-29 iulie 2021, un candidat admis pe un loc de buget nu s-a prezentat la facultate, pentru înmatriculare, va pierde locul pe care a fost declarat admis.


Informații pentru candidații declarați admiși pe locurile cu taxă.
În perioada 28–31 iulie 2021, candidații declarați admiși pe locuri cu taxă, la programele de masterat ale Facultății de Științe Politice, trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși prin depunerea următoarelor documente la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A):

  • fișa de înscriere (semnată),
  • diploma de licență/adeverința de licență (pentru promoția 2021) sau Atestatul de echivalare a studiilor – copie, însoțită de original*, pentru conformare,
  • contractul de studii, completat și semnat în două exemplare (disponibil pentru descărcare și printare aici),
  • 2 fotografii tip buletin (pentru carnetul și legitimația de student),
  • certificatul de naștere (copie),
  • cartea de identitate (copie),
  • certificatul de căsătorie (copie) – dacă e cazul,
  • dovada plății taxei de înmatriculare (100 lei), achitată în contul facultății,
  • dovada de plata a primei rate din taxa de școlarizare, achitată în contul facultății. Detaliile plății, aici.

*Atenție! Candidații admiși pe locurile cu taxă, absolvenți ai SNSPA, promoția 2021, care nu și-au ridicat adeverința de licență în original, confirmă locul ocupat prin depunerea documentelor solicitate în perioada de înmatriculare, fără adeverința de licență în original, urmând ca aceasta să fie păstrată/transferată la secretariatul facultății la care se înmatriculează.

Candidații admiși se vor prezenta la secretariatul facultății conform unei programări, prin completarea unui formular disponibil aici.
În cazul în care, în perioada menționată 28-31 iulie 2021, ora 12:00, un candidat admis pe un loc cu taxă nu s-a prezentat la facultate pentru înmatriculare, va pierde locul pe care a fost declarat admis.


Taxa de înmatriculare, în valoare de 100 lei, se va achita in contul: RO 85 BRDE 445 SV 18989114450, SNSPA, Facultatea de Stiinte Politice.

Prima transa din taxa de scolarizare in valoare de 1300 lei, se va achita in contul  RO 85 BRDE 445 SV 18989114450, SNSPA, Facultatea de Stiinte Politice. (decizia privind privind taxele de școlarizare în anul universiatr 2021/2022)