Zilele Porţilor Deschise la SNSPA |18-22 aprilie 2016

Zilele Porţilor Deschise la SNSPA |18-22 aprilie 2016

 

În perioada 18-22 aprilie 2016, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează o serie de evenimente speciale pentru liceeni, integrate în perioada dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului naţional „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“.
Evenimentele sunt organizate în cadrul unei noi ediţii a „Zilelor Porților Deschise la SNSPA”. Programul pregătit pentru liceeni cuprinde: cursuri deschise, simulări de stagii de practică, conferinţe, workshop-uri şi prelegeri. În plus, elevii vor putea discuta cu studenţii şi profesorii din cadrul SNSPA, la standurile special amenajate, astfel încât toți cei care doresc să susțină admiterea din vară să fie cât mai bine informați privind oferta educațională a universităţii.

Toate evenimentele se vor desfăşura la noul sediul al SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1), între orele 10.00-18.00.

Program Zilele Porților Deschise la SNSPA

Cadrele didactice care doresc să participe împreună cu elevii la „Zilele Porților Deschise la SNSPA” sunt rugate să trimită un mail la adresa relatii.publice@snspa.ro, cu numărul de elevi participanţi şi evenimentele selectate de aceştia, până luni, 11 aprilie 2016.

Elevii se pot înscrie și individual, completând acest formular, până luni, 11 aprilie 2016.

Vă aşteptăm!