Adrian Pop

 Profesor Universitar Doctor

 Adresă birou: Bd. Expoziției Nr. 30A, 719

 Adresă de e-mail: pop[at]politice.ro

 Departament: Departament Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene

 Domenii de interes: Clasificare după domenii de interes

 CV: Curriculum Vitae Europass

Cursuri predate: Introducere în Relațiile Internaționale, Organizaţii Internaţionale, Studii de securitate, Geopolitică și geostrategie.

Interese de cercetare: comunismul şi tranziţia la democraţie în Estul Europei, politicile europene în sfera relaţiilor externe, securităţii şi apărării, cooperarea regională, securitatea şi geopolitica în regiunea Mării Negre şi sud-estul Europei.

Scurtă descriere: profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA (2007-prezent) şi conducător de doctorat în domeniul Ştiinţe Politice la Şcoala Doctorală a SNSPA (2013-prezent). Este Doctor în Istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai” (1997), absolvent cu onoruri al cursului postuniversitar în ştiinţele şi artele radio-televiziunii al Academiei Internaţionale de Radio-Televiziune din Montreux (1994-1995), master în Ştiinţe Politice al Universităţii Europei Centrale din Budapesta (1993-1994), absolvent al cursului postuniversitar de Studii de Securitate organizat de către Centrul pentru Studii Europene de Securitate al Universităţii Groningen (1992), absolvent al cursului postuniversitar de Relaţii Internaţionale organizat de către Fundaţia Europeană Titulescu (1990) şi absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1982).

Are o bogată experienţă didactică şi de cercetare. Predă în învăţământul superior din 1995, în 2003 devenind profesor universitar. A fost Visiting Fellow la Institutul Norvegian Nobel din Oslo (2015), profesor invitat la masterul Democraţie şi Guvern al Departamentului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Universităţii Autonome din Madrid (2010), expert evaluator în domeniul Relaţii Internaţionale al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (2010-prezent), profesor universitar şi şef de catedră la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir (2003-2007), Fulbright Visiting Scholar la Departamentul Guvern şi Politică al Universităţii Maryland, College Park (1999-2000), director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti (1998-2002), International Research Fellow la Colegiul de Apărare al NATO din Roma (1998) şi redactor-şef al Revistei Române de Studii Internaţionale/Revue Roumaine d’Etudes Internationales (1990-1994). În calitate de cadru didactic asociat, a predat la programele de licenţă şi master ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Politice a Universităţii Europei de Sud-Est Lumina, Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, Catedrei UNESCO de Studii Sud-Est Europene a Universităţii de Arte din Bucureşti şi Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.

Este membru al unor prestigioase asociaţii profesionale: European International Studies Association (2014-prezent), Central and East European International Studies Association (2014-prezent), Foresight Europe Network (2014-prezent) şi World Futures Studies Federation (2013-prezent). Este, de asemenea, Romania Node Chair al The Millennium Project (2011-prezent), director al Centrului de Studii Regionale şi Globale (2014-prezent) din cadrul Societăţii Ştiinţifice Române de Cercetări Interdisciplinare (SSRCI) şi membru în consiliul ştiinţific al SSRCI (2012-prezent), precum şi membru în colegiile de redacţie al revistelor Eastern Journal of European Studies, editată de Centrul de Studii Europene al Universităţii “Alexandru I. Cuza” din Iaşi (2010-prezent) şi Moldoscopie (Probleme de analiză politică), editată de Universitatea de Stat din Moldova (2008-prezent). A fost, totodată, membru al International Political Science Association (2012-2013), membru al consiliului ştiinţific al Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (2003-2009) şi director ştiinţific al Fundatiei EURISC – European Institute for Risk, Security and Communication Management (2003-2011).

 

A participat, în calitate de director de proiect şi/sau membru, la numeroase programe de cercetare ştiinţifică finanţate de organizaţii internaţionale, instituţii, institute, centre de cercetare şi fundaţii din Europa şi SUA: Uniunea Europeană (Fondul Social European), Comisia Europeană (Directoratul General pentru Educaţie şi Cultură), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), Parlamentul European, Institutul European din România (IER), Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii (PATRIR) din Cluj-Napoca, Centrul pentru Cercetări de Politică Aplicată din München, Fundaţia Bertelsmann din Gütersloh, Centrul pentru Studii Europene de Securitate (CESS) din Groningen, Centrul Militar de Studii Strategice (CeMiSS) din Roma, Institutul pentru Studii Regionale şi Internaţionale (IRIS) din Sofia, Consiliul Internaţional de Cercetare şi Schimburi (IREX) şi Consiliul American pentru Universitatea Naţiunilor Unite din Washington, DC.

 

Între cărţile, monografiile şi studiile al căror autor şi coautor este, amintim: Prăbuşirea imperiului sovietic. „Lecţii” în retrospectivă (2012), Originile şi tipologia revoluţiilor est-europene (2010), Spre o strategie europeană în bazinul Mării Negre. Cooperarea teritorială (2008), Moldova-Romania: Managing Migration and Combating Trafficking in Human Beings at the EU Eastern Border (2007), Schisma Roşie. România şi declanşarea conflictului sovieto-iugoslav (1948-1950) (2007), România şi Republica Moldova – între Politica Europeană de Vecinătate şi perspectiva extinderii Uniunii Europene (2006), Politica Europeană de Securitate şi Apărare – element de influenţare a acţiunilor României în domeniul politicii de securitate şi apărare (2004), Geopolitica (2003), Strategii de integrare europeană (2003), Tentaţia tranziţiei. O istorie a prăbuşirii comunismului în Europa de Est (2002), At the Crossroads of Interlocking Subregional Arrangements: Romania’s Pivotal Role in East Central Europe (1999); O fenomenologie a gândirii istorice româneşti. Teoria şi filosofia istoriei de la Haşdeu şi Xenopol la Iorga şi Blaga (1999), Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane (1993), Sub povara graniţei imperiale (1993).

 

În 2012 a fost distins cu premiul „George Bariţiu” al Academiei Române pentru volumul Originile şi tipologia revoluţiilor est-europene (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010), iar în 2013 a primit premiul UEFISCDI pentru articolul „The 1989 Revolutions in Retrospect” (Europe-Asia Studies, Vol. 65, No. 2, March 2013).

În trecut a desfăşurat o bogată activitate publicistică, publicând articole în ziare şi reviste din ţară şi străinătate, moderând emisiuni TV şi participând la emisiuni ale unor posturi de radio şi televiziune naţionale.